printre mine

nu mă iubi ca să numeri zilele

în care aș fi avut nevoie, dar nu erai;

nu ca să mă auzi numărând răsărituri

în bune dimineți,

nu ca să știi că fără tine, n-aș fi eu;

nu mă iubi de pe cealaltă parte, cavaler,

ca să mă văd așa cum sunt în tine—

nu pentru că în ochii tăi sunt mai frumoasă,

sau înțeleg mai multe,

nu pentru că în tine știu să plâng atunci când trebuie;

nu mă atinge dacă ai sub degete catifea

ca să-mi înmoi pielea și să ștergi zilele în care n-am știut să fiu—

mai caldă;

nu vreau salvări pe coapse și prin păr,

să fiu alta în lumina ta;

nu mă iubi dacă-mi vezi stele-n ochi

și dacă-n întuneric vezi mai bine,

nu mă iubi ca să mă iubesc—

iubește-mă în împrăștiata-mi întregime

în fugă, în disperare,

în ciuda nopților în care am fost alta;

iubește-mă a mea

de la o distanță suficientă să mi te știu

iubește-mă fără să aparțin

în goluri, preaplină,

iubește-mă fără dumnezeu

fără nevoie

fără excese

fără să se poată mai bine—

iubește-mă ca să mă iubești,

așa cum (mă) iubesc:

pe de-a-ntregul,

de-a v-ați ascunselea,

a nimănui.

bilingual

la marginea pântecului

unde-mi tremură întreaga ființă

tu

preaplin de minuni, dar gol de sentimente

un ultim rug pe care am ars

ne-alergam pe coapse și câștigam respirări

noi o dată de expirare,

un amalgam de lumi buimace

ce n-au fost să fie

an item of yesterday, lost & found within others

an outlook on summer

the sense of the common;

you’re not mine to miss

and yet i linger between parts of you

along your fingers, around your ear

shivering & grasping your self

ruthless as always,

ignorant,

perplexed by the color green and discussions of marxism, you see

i don’t believe in pinning down my stomach

and shoving butterflies down its throat, that

just doesn’t happen, not to the likes of me;

i knew you’d slip away and i was waiting for you to, unfazed, because

no amount of prayers can ever fix

a broken child.

ea

o scăpare de lumină;
nu mi te-am dorit niciodată altfel, şi niciodată nu mi-ai fost departe,
te văd mereu: ochii trişti, aplecată peste ţigară,
întreaga fiinţă un zâmbet
odă a tot ceea ce ar trebui să fim în noi, cu toţii
te simt în partea din mine care miroase a mai mult,
şi mi te-amintesc de fiecare dată când îmi julesc genunchii
deasupra mea, mai sus de-oricine,
cu mâna întinsă, niciodată lăsându-mă să n-o apuc;
exişti de-odată cu timpul;
eşti în linişte, nepângărită,
un septembrie cald în care plouă doar moleşit
un suflet întreg, preaplin, pe de-a-ntregul
mi-eşti dor, zâmbet, şi putinţă
şi oriunde eşti, mi-eşti acasă.

tot

ne-am despărțit încet, din priviri,

așa cum ne-am cunoscut–

un mediocru al nostru

neatins de inimile lor;

n-am ghicit în ce fel, dar am știut că-mi vei fi

neîncetat altul, neîntrerupt al meu

n-am gândit mai departe de noi, de aici

în întuneric

înainte de soare–

asfințiți de la capete

adunați unu-ntr-altul, ascunși,

n-am încetinit acele cu tine

pe lângă tine n-am mai avut de ales;

mi-au crescut aripi din tâmple

și-au zburat la tine, incontestabil

cu o religiozitate aproape de obsesie

de la sfârșit încolo

cu toți nervii atinși și fiecare unghi marcat

ermetic în cuvinte;

dacă mă găsești, găsește-mă acasă.

nepăsările

tu cauzezi în mine

genul ăla de sentimente care nu se potrivesc în cuvinte proprii,

nu în cuvintele mele;

din alte veri

cu obrazul întors spre geam, celălalt—

un neomodernism al tău—

mi-aș petrece diminețile citindu-ți nietzsche cu voce tare,

să ne-alergam prin casă, să vedem care din noi îl va juca pe dumnezeu;

știi, sunt egoistă în capul meu

nu mi te-aș numi egal, în proporții mici, cu lingurița

în doze suficient de inofensive,

proptit în tocul ușii, cu picioarele afară, nici al meu, nici plecat

n-am să aflu până apăs clanța,

te cunosc, dar tu mă chemi pe alt nume.

necuvântătoarele

departe de orice vis de nemurire
am rămas amândoi încleştaţi în lumini intermitente de neon
şi ne doare pe-amândoi capul;
mi-e dor de tine cum mă dor copiii nimănui–
nu mereu, dar deodată şi cu totul,
şi nu plâng pentru tine, pentru că ştiu că au să te plângă alţii;
venit de nicăieri, cu mâinile lungi şi legate de altele,
nemişcat de învârtelile neîntrerupte ale gândului meu;
te caut de-a brambura şi fără rost
fără consistenţă, fără discernământ,
te caut alergat de feţe şi nopţi fără dimineţi,
te caut din priviri şi degeaba,
te caut alungat la capătul patului, exilat de orele în care n-ai fi putut fi mai mult,
te caut, impregnat în perne şi mirosind a necuvinte,
şi mi-e greu să mi te văd oriunde altundeva–
de ceva vreme, parcă nu te mai caut,
te găsesc doar– fugitiv, aproape atunci când îmi trebuieşti
şi-ţi prind ambele încheieturi şi spatele capului
şi te las să pleci, cum ai venit,
fără scop, al altcuiva,
al nimănui;

în spatele ei

încă aici

prinsă între patru pereți

într-o perpetuă luptă;

ultima dată când am încercat să-mi dezleg gleznele de ale tale

mi-ai spus că le vrei înapoi, și ți le-am dat;

acum, împrăștiată în sute de mirosuri, mă găsesc umblând de-a brambura pe trotuare;

tu- sacrilegiul nopților petrecute gândindu-mă la ea,

avântat aiurea prin cearșafuri

zgâriind gelozii pe spatele unei amante mult mai vicioasă decât despărțirea,

legată de coapse,

echivalându-mi nefericirile în capsule de nurofen;

la geamul din bucătărie, urme de ruj pe cana de cafea, rumegând egocentric ultima țigara;

zbaterea de la picioarele patului, de la picioarele mele,

mai multe oglinzi,

mai multe emoții

mai multe seri în care am tânjit după orice, doar nu acasă

mai mult de mine- departe de mine, tu:

o ultimă încercare a ceva mai mult;

umanitatea nu-și are locul când afară e urât și plouă

dispersion

catering to an open heart surgery

barely remembering what it was like to love with steady hands

a mindset just close to impossible to get out of,

nearly enough to fill the pit in my stomach;

freezing from behind two glass doors forever sliding into each other, shattering onto the floor of the living room

you walked into my life the same way you walked out of it–

uninvited, filled with self-righteousness and hardly noticeable,

making me read into everything you do;

i guess i never did learn what it was that killed that cat,

i guess you were no help in teaching me.

jesus christ

at 3 in the morning he said i was too much for him

the next day i woke up with a taste of bitter down my throat

swallowed everything in sight,

– man up –

i went to jail twice in the last year

and i was trapped inside everything i thought would never come;

you promised– taller than me, stronger than me,

11 years ago on the floor of the two-room apartment kitchen, you promised

and then spring came along, shittier than ever,

split the ends of my hair and thinned everything it came across

– man up –

you remembered what it was like to be touched by the beginning of something

and forgot how calm fall actually is–

you shared every moment of unhappiness and it treasured every single sip of it

thirstier than ever, longing for something that would never belong

it made you feel powerful

and it showed you the self you always wanted to be but never really were–

after he climbed my mind for the millionth time, the only thing i could think about was how you were doing the same,

longingly looking at your phone, in search of that hope that maybe you’ll still have time for yourself

you don’t know how to be a man, and perhaps that’s why i don’t know how to find one

(leaving aside every double standard, that is)

but that’s what beautiful flowers –just blooming– tend to do

i’d take him back in a heartbeat, but i don’t know if i’d take you

the kids

gândește-n tine ultima urmă de mare

a doua tinerețe dispărută

în vârfuri –

nu te cred când îmi explici ce-i aia iubire

n-ai tu de unde să știi

nici când o simți mai adânc decât oricare;

între două linii și-un cubuleț de zahăr

și 27 de ochi semi-închiși

încerci să cumperi prezența, atenția;

o visez mai mereu:

strâmbă, ștearsă, a nimănui,

legată de genunchiul tău stâng

în speranța că-i vei înșira tu nefericirile;

ține-o minte când deschizi ochii într-o lume

care nu mai are când să fie a ta,

și-n loc să-ți șteargă cealaltă tâmplele, lipește-le de fereastră

și plânge-ți nopțile care erau altfel

acasă.