necuvântătoarele

departe de orice vis de nemurire
am rămas amândoi încleştaţi în lumini intermitente de neon
şi ne doare pe-amândoi capul;
mi-e dor de tine cum mă dor copiii nimănui–
nu mereu, dar deodată şi cu totul,
şi nu plâng pentru tine, pentru că ştiu că au să te plângă alţii;
venit de nicăieri, cu mâinile lungi şi legate de altele,
nemişcat de învârtelile neîntrerupte ale gândului meu;
te caut de-a brambura şi fără rost
fără consistenţă, fără discernământ,
te caut alergat de feţe şi nopţi fără dimineţi,
te caut din priviri şi degeaba,
te caut alungat la capătul patului, exilat de orele în care n-ai fi putut fi mai mult,
te caut, impregnat în perne şi mirosind a necuvinte,
şi mi-e greu să mi te văd oriunde altundeva–
de ceva vreme, parcă nu te mai caut,
te găsesc doar– fugitiv, aproape atunci când îmi trebuieşti
şi-ţi prind ambele încheieturi şi spatele capului
şi te las să pleci, cum ai venit,
fără scop, al altcuiva,
al nimănui;

Reclame

în spatele ei

încă aici

prinsă între patru pereți

într-o perpetuă luptă;

ultima dată când am încercat să-mi dezleg gleznele de ale tale

mi-ai spus că le vrei înapoi, și ți le-am dat;

acum, împrăștiată în sute de mirosuri, mă găsesc umblând de-a brambura pe trotuare;

tu- sacrilegiul nopților petrecute gândindu-mă la ea,

avântat aiurea prin cearșafuri

zgâriind gelozii pe spatele unei amante mult mai vicioasă decât despărțirea,

legată de coapse,

echivalându-mi nefericirile în capsule de nurofen;

la geamul din bucătărie, urme de ruj pe cana de cafea, rumegând egocentric ultima țigara;

zbaterea de la picioarele patului, de la picioarele mele,

mai multe oglinzi,

mai multe emoții

mai multe seri în care am tânjit după orice, doar nu acasă

mai mult de mine- departe de mine, tu:

o ultimă încercare a ceva mai mult;

umanitatea nu-și are locul când afară e urât și plouă

dispersion

catering to an open heart surgery

barely remembering what it was like to love with steady hands

a mindset just close to impossible to get out of,

nearly enough to fill the pit in my stomach;

freezing from behind two glass doors forever sliding into each other, shattering onto the floor of the living room

you walked into my life the same way you walked out of it–

uninvited, filled with self-righteousness and hardly noticeable,

making me read into everything you do;

i guess i never did learn what it was that killed that cat,

i guess you were no help in teaching me.

jesus christ

at 3 in the morning he said i was too much for him

the next day i woke up with a taste of bitter down my throat

swallowed everything in sight,

– man up –

i went to jail twice in the last year

and i was trapped inside everything i thought would never come;

you promised– taller than me, stronger than me,

11 years ago on the floor of the two-room apartment kitchen, you promised

and then spring came along, shittier than ever,

split the ends of my hair and thinned everything it came across

– man up –

you remembered what it was like to be touched by the beginning of something

and forgot how calm fall actually is–

you shared every moment of unhappiness and it treasured every single sip of it

thirstier than ever, longing for something that would never belong

it made you feel powerful

and it showed you the self you always wanted to be but never really were–

after he climbed my mind for the millionth time, the only thing i could think about was how you were doing the same,

longingly looking at your phone, in search of that hope that maybe you’ll still have time for yourself

you don’t know how to be a man, and perhaps that’s why i don’t know how to find one

(leaving aside every double standard, that is)

but that’s what beautiful flowers –just blooming– tend to do

i’d take him back in a heartbeat, but i don’t know if i’d take you

the kids

gândește-n tine ultima urmă de mare

a doua tinerețe dispărută

în vârfuri –

nu te cred când îmi explici ce-i aia iubire

n-ai tu de unde să știi

nici când o simți mai adânc decât oricare;

între două linii și-un cubuleț de zahăr

și 27 de ochi semi-închiși

încerci să cumperi prezența, atenția;

o visez mai mereu:

strâmbă, ștearsă, a nimănui,

legată de genunchiul tău stâng

în speranța că-i vei înșira tu nefericirile;

ține-o minte când deschizi ochii într-o lume

care nu mai are când să fie a ta,

și-n loc să-ți șteargă cealaltă tâmplele, lipește-le de fereastră

și plânge-ți nopțile care erau altfel

acasă.

rezist

mă tem așa cum mă tem de mâncarea fierbinte

nu mi-e frică c-o să mă iei cu tine, mi-e frică c-o să rămân

pășesc în urmele tale și-mi vine să mă frâng cu fiecare deget mic, pentru că nu așa am vrut să mă știu

n-am vrut să ies din spatele ușii și să mă uit înapoi

o cămașă de forță, un zâmbet, atât

încă nu știu să mă pensez așa cum ar trebui

nu mi-am mai răspuns de mult timp și e ciudat să știu că fără mine mi-e mai bine

o să mă fac mare și-o să le-arăt eu lor!

trag și parcă nu-mi mai trebuiești, dar mi-ar plăcea să te știu acolo

să nu-mi mai fie gol, să-mi fie aproape

dimineață altă ridicare

o linie, dar tot mă văd în spatele ei

găsește-mi un cuvânt și-am să-ți fiu acasă

nu mi te duce departe, mă doare burta în partea stângă și mă trage înapoi

o leg în fața magazinului înainte să intru dar rupe lanțul și vine după mine

mi-e aproape și copil și tristețe

și ochi fără privire și mâini fără atingeri

mi-e-n sânul stâng și-n talpa piciorului

mi-e-n mine și-n tine și-n fiecare pereche de umeri fără scop

nu știu despre cine, despre cât,

vreau doar să fiu șapte răsărituri în alt loc și-am să fiu bine

vreau doar două gări și-o bancă și-un dus fără întors;

ai clădit pentru noi același ospiciu, aceleași dărâmături de urme de ceva;

nu știu cum să-ți spun, dar știu că-mi crezi fiecare cuvânt,

în orișice încâlcitură mi-am frânt degetele

și tu-n orișice vertebră,

dintre coaste-mi crește o floare, și poate de data asta n-am să te mai las s-o culegi,

poate de data asta îi dau nume și-o las să crească,

poate va fi ea ce n-am fost eu și poate-mi va fi ea mie

capăt de drum.

immer noch

sun la 12

nu am voie să zic niciun cuvânt,

trebuie să fiu om;

gâjâială în gât când îți spun pe nume

miroși a zăpadă și frig și tot ce-ar fi trebuit să fie al meu vreodată

does her love make your head spin?

în 2 ani jumate n-am putut să recunosc

dar acum știu

că oricât aș lua autobuzul, mereu o s-ajung acasă

și o s-o găsesc goală de fiecare dată

tu;

ultima bancă și prea albastră rochia din blugi

cu fiecare tragere de nas ți-ai mărit pasul și ai ieșit și te-a lovit ușa —

chiar dacă mi-ai dărâmat toate rafturile, tot te-am întrebat dacă te doare

așa am învățat eu că e bine,

așa am învățat eu să fiu om:

cu câte-o țigară și câte-un foc și câte-un pachet de gumă când vin acasă

cu tampoane cu mesaj și consolări pe lângă pastile

cu cafele și chiulit de la sală și zâmbete când tot ce-ai cerut a fost să nu zâmbesc

cu strâns prea tare de mână și suportat să-mi fii în stânga

dar nu, nu am fost om

nu am fost ok

nu știu ce am fost

n-o sa mai fiu pentru c-ai ieșit fără să te gândești c-ai luat puțin cu tine;

vopseaua e tot decojită pe ușă și hinta tot scârțâie

nothingbutthieves tot știu să-ți spună pe nume

eu nu

nu mai știu cum te cheamă, dar încă țin minte despre ce să nu-ți vorbesc când te uiți la mâini

nu te mai pot crede pe cuvânt

dar o fac oricum

ne-am legat de atâtea ori că acum că ne-am mușcat pentru ultima dată, nu poate să nu mă mai doară

mi-e teamă că ți-e teamă de mine:

un copil;

entschuldigung.

algocalmin

prelingeri de coapse

te stingi în excese

atingi tot ce nu ține de tine, ce nu-i al tău

ne-amețim unul pe altul în degete și cuvinte fără de noi

de fiecare dată prea departe de orice sticlă de tuborg la 500

împreună, doi țărani care nu știm ce-i aia ciocolată

i’m frozen while i’m watching you go

un alt plămân în fiecare dintre noi, în tandem același cancer ne bate în loc de inimă;

un fel de altfel de afecțiune

nu ne măsuram în atingeri, ci-n îndepărtari

în umerii goi pe care-i vedem fiecare;

de la geamul din bucătărie nu pot vedea strada și pe tine când ajungi

stai pe jos în stația de bus și aștepți să ajung măcar o data la timp;

te-am crezut pe cuvânt pentru că nu știam ce altceva să fac

un atlas al tot ceea ce-am avut mai prețios în cabinetul de senzații,

mă tem de ruptura buzei tale de sus, pentru că nu știu dacă te-am lovit prea tare

am unghiile prea lungi ca să mai cânt la chitară, dar e okay

n-aveam nevoie de tine acum;

te rog să nu-mi mai pleci frapat de imaginea cutiei de sticlă în care-mi țineam maimuțica

o chema ronaldo și avea ochii verzi

și dansa de fiecare dată pe X

n-am înțeles niciodată tendințele ei bipolare cu tente depresive;

pe masa din sufragerie ți-am lăsat un ceai și două bucățele de pâine

încearcă să nu mai învârți cheia invers în broască atunci când vii.

idkhbhfm // love, d.

i might come back
when the benz all black
but it never is, babe;
nu te uita la mine
nu-mi sparge-n genunchi inelele
nu-mi privi ochii prin funduri de bere
nu-mi spune tu;
promit
că n-o să mă mai ridic pe vârfuri de fiecare dată când ești aproape
și că n-o să-mi mai strâng degetele-n pumni
orice ar fi asta;
when i die, i’mma haunt you
te rog nu-mi cere să-mi dau jos dintre buze paharul
sau să-mi cobor zidul de unghii lungi și tuș,
trebuia să mă recunosc cumva;
ți-am cerut fericire la pet,
neterminarea ta are capăt
la capătul ei, ea
urăsc când te uiți în ochii mei, pentru că n-o faci niciodată
faci niște faze, să mor io;
dă-mi ziua de mâine
one smoke at a time
and we’ll be just fine, b.

//

te-ai uitat în ochii mei cu cotul drept
și ai mers mai departe
nicio depășire nu ți-a atins buzele
la fel ca k la ora de germană,
inima mi-a sărit în mine și-n jos și fața mi s-a făcut roșie;
un an
un an de când mi-ai spus ultima dată pe nume
tot ce-am așteptat a fost degetul tău mic în podul palmei
și să ni se bălăngăne mâinile din umeri
ai trecut pe lângă mine de parcă n-aș fi existat vreodată,
de parcă nu ne-am uitat în aceeași oglindă
-eu te-am uitat pe tine, tu m-ai uitat pe mine-
dau în d. pân‘ o rup
eu în c.
ne vedem m.
sau în 2
de 4 ori te-am uitat
și de 5 te-ai întors la mine
azi iar, deci nu mai veni
înapoi.

last

de fiecare dată te-ai uitat la mine cu alți ochi
la capătul străzii, mereu vrând altceva, prea departe;
n-am putut niciodată să-ți înțeleg dorința de deplasare
cred că am obosit, dar ești cel mai aproape lucru de muză
pe care l-am avut vreodată;

mi-am lăsat urmele de ruj peste tot ce ai fost:
paharul de pe masă, doza de bere,
singura țigară;
nu mai pot vorbi cu tine pentru că nu mai avem aceeași limbă
și mă apropii tot mai tare de siguranță, oricât aș încerca s-o neg:
eu am trecut strada
dar mă uit încă înapoi după tine
așteptând la semafor, ceva mai mult,
ceva ce mereu a fost al tău, dar niciodată destul

am încercat să-ți apuc mâna când mi-ai arătat că ai nevoie
dar m-ai împins înapoi,
și am ajuns să înțeleg că n-o să fiu niciodată
being so normal, dar nu mă mai cheamă tina;
încerc să mă descopăr, să descopăr pe altcineva
mi s-a prea spus că te caut, dar nu cred asta
cred că mă caut, că asta am făcut tot timpul

a fost bine cât ai fost suficient de cald
încât să aprinzi partea din sine care adoarme iarna,
dar a fost cel mai lung decembrie
(if you must leave,
leave as though fire burns under your feet)
nu știu dac-ar trebui să-ți mai spun ceva
știu doar că atunci când vorbești cu mine îți îngheață mâinile,
așa c-o să-mi întorc
spatele la stradă,
și-o să te las în stația de autobuz
sper că ajunge 2-ul și tu întreg acasă,
de data asta nu te mai aștept dimineață –

i’ve sure got a lot of growing up to do.